marți, 2 iunie 2015

Educatorul și exigențele socio-profesionale (ABSTRACT)

Educatorul și exigențele socio-profesionale


Autor: Laura Emilia Șerbănescu
Abstract

     Definirea problemei: Această cercetare urmărește evidențierea necesității unei permanente creșteri a calității, în proiectarea și punerea în practică, a programelor de formare a cadrelor didactice din sistemele de Învățământ. Actualele exigențe determinate de continua schimbare a societății, care se exercită asupra cadrelor didactice,constituie surse ale dezbaterilor legate de politicile educaționale ale țărilor europene. Nicio reformă a aeducației nu se poate realiza dacă se ignora importanța pregătirii teoretice și practice a profesiei didactice.
     Scopul studiului: Această lucrare are ca scop identificarea modelelor eficiente și folositoare în formarea inițială a cadrelor didactice, având în vedere profesionalizarea carierei didactice. Obiectul cercetării îl reprezintă procesul formării inițiale a cadrelor didactice din România, prin intermediul studiilor universitare. Obiectivele cercetării vizează: eficiența modului de organizare curricular și administrativ al programelor de studii din universități; implicațiile practicii pedagogice din universitate asupra formării competențelor profesionale; percepția inspectorilor, responsabili cu formarea continuă a cadrelor didactice, în legătură cu nivelul competențelor profesionale pe care le dețin cadrele didactice în debutul carierei.
    Metodologia: În ceea ce privește metodologia acestei cercetări, ca tehnică de investigare
s-a folosit analiza documentară și investigarea pe bază de chestionar asupra a patru grupuri țintă: cadre didactice universitare, studenți, cadre didactice debutante și inspectori responsabili cu formarea continuă. Eșantionul studenților cuprinde  569 subiecți, cel al cadrelor didactice universitare 196 subiecți, cel al inspectorilor cuprinde 40 de subiecți ,iar cel al cadrelor didactice debutante cuprinde 492 subiecți. Această etapă a cercetării analizează programul de pregătire pentru profesia didactică , atât din punct de vedere organizatoric, cât și curricular.
   Rezultatela cercetării: Acestea confirmă ipotezele, precum: gradul de implicare a studenților în formarea lor pentru cariera didactică este într-o rație de interdependență cu motivația parcurgerii modulului de pregătire profesională; practica pedagogică este insuficient valorizată în procesul formării competențelor profesionale; prezența unor elemente de inițiere  a studenților în cercetarea educațională este de natură să sporească preocuparea lor pentru dezvoltarea competențelor specifice unui cadru didactic.
   Concluzii/recomandări: acordarea unei atenții mai mari practicii pedagogice; selectarea minuțioasă a disciplinelor de specialitatea și a conținuturilor aferente lor în funcție de nevoile reale ale sistemului de învățământ; finanțatea corespunzătoare , prin acordarea de burse studenților.
   Cuvinte cheie: competență, formare inițială, calificare, programe de pregătire profesională




Sura: http://www.unibuc.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu